S.A. „CET-Nord”
0231 91-000

News

S.A. „CET-Nord” a participat la Misiunea Economică a oamenilor de afaceri din Republica Moldova în Austria

În perioada 1–5 iunie 2026, S.A. „CET-Nord” a participat la misiunea economică desfășurată la Viena, Austria, organizată de Ambasada Republicii Moldova în Republica Austria, Camera de Comerț şi Industrie a Republicii Moldova și Camera Economică a Austriei (WKO).

Evenimentul a reunit reprezentanți ai 13 companii moldovenești din diverse sectoare ale economiei naționale și a oferit o platformă valoroasă pentru dialog, schimb de experiență și consolidarea relațiilor de afaceri dintre Republica Moldova și Austria.

Pe parcursul programului, au fost organizate întrevederi de afaceri, sesiuni de networking și vizite de studiu, menite să faciliteze identificarea unor noi oportunități de colaborare, investiții și transfer de know-how.

Un interes deosebit l-au prezentat discuțiile privind dezvoltarea sectorului energetic, creșterea eficienței energetice și implementarea soluțiilor inovatoare în domeniul energiei regenerabile – direcții strategice pentru modernizarea infrastructurii energetice și consolidarea securității energetice a Republicii Moldova.

Întâlnirile cu reprezentanții mediului de afaceri și ai organizațiilor economice austriece au creat premise favorabile pentru dezvoltarea unor parteneriate strategice și promovarea proiectelor comune de interes reciproc.

S.A. „CET-Nord” își reafirmă angajamentul de a valorifica experiența și bunele practici europene pentru dezvoltarea durabilă a sectorului energetic și îmbunătățirea serviciilor oferite consumatorilor.