CET-Nord SA
0231 91-000

Noutăți

Alături de ECO Recycling Moldova, CET-Nord reciclează pentru a avea un mediu curat

CET-Nord SA a dat curs inițiativei lansate de ECO Recycling Moldova. Pe teritoriul întreprinderii au fost instalate trei puncte de colectare a deșeurilor electrice și electronice, în care atât angajații cât și consumatorii pot aduce aparatele uzate și acumulatoarele consumate.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unei campanii de reciclare inițiată de ECO Recycling Moldova cu scopul de a reduce impactul acestor deșeuri asupra mediului înconjurător, a spori gradul de reciclare şi  valorificare a resurselor materiale, cât și de a intensifica eforturile celor implicaţi în procesul de colectare selectivă a deşeurilor electrice şi electronice, în vederea gestionării eco-raţionale a acestora.

Acţiunea iniţiată de ECO Recycling Moldova presupune preluarea gratuită a deşeurilor de acest fel.

Menționăm că, CET-Nord SA, cel mai mare furnizor de căldură din mun. Bălți, se află în proces de modernizare, și nu doar pe segmentul de producere a energiei termice, dar și la capitolul eficientizare energetică și reducea impactului nociv asupra mediului înconjurător. Astfel de acțiuni de pliază perfect cu angajamentul pe care și la asumat CET-Nord SA de a-și desfășura activitatea cu respectarea standardelor internaționale de mediu.