S.A. „CET-Nord”
0231 91-000

Сentrul de presă

Microcentralele de apartament produc o serie de boli extrem de grave. Aceasta este concluzia unui studiu aprofundat realizat de un grup de cercetători condus de prof. dr. Gheorghe Benga, şeful Catedrei de Biologie Celulară şi Moleculară a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", din Cluj-Napoca. Studiul oamenilor de ştiinţă "Efectele negative multiple ale microcentralelor de apartament" demonstrează că în gazele arse se găsesc hidrocarburi aromatice şi produşi cancerigeni la care nu există concentraţie maximă admisă. "Oxizii de azot produşi prin arderea gazului natural în aer şi compuşii formaţi ulterior se dizolvă în apa rezultată din arderi, formându-se astfel aerosoli ce sunt purtaţi pe distanţe mari. Aceştia pot intra în tractul respirator al oamenilor din clădire, producând iritaţie şi inflamaţie, scăzând rezistenţa împotriva infecţiilor şi producând exacerbarea astmului şi a altor boli pulmonare. Alţi compuşi din gazele arse, cum sunt formaldehida, funinginea, precum şi radonul, sunt cancerigeni, provocând în special cancer pulmonar şi mutageni, care au, de asemenea, efecte genotoxice", se arată în studiul cercetătorilor români. Citeşte mai departe...

http://www.ziarulring.ro

FaLang translation system by Faboba