S.A. „CET-Nord”
0231 91-000

Cu referire la oprirea sezonului de încălzire

În adresa întreprinderii „CET-Nord” SA în ultimul timp au parvenit mai multe solicitări din partea locuitorilor din mun.Bălți de a comunica când va fi oprit sezonul de încălzire.

În acest sens „CET-Nord” SA informează că, în conformitate cu Regulamentul privind furnizarea energiei termice, aprobat prin Hotărârea ANRE nr.23 din 26.01.2017, oprirea sezonului de încălzire are loc după înregistrarea timp de 3 zile consecutive, între orele 18.00–6.00, a unor valori a temperaturii medii a aerului care depăşesc +10°C.

Deoarece temperatura medie pe timp de noapte este scăzută, „CET-Nord” SA va continua să furnizeze energie termică până la întrunirea condițiilor obligatorii opririi sezonului de încălzire. Însă, consumatorii pot apela la gestionarii fondului locativ în scopul asigurării unui confort termic în locuințe. În acest sens, reprezentanții „CET-Nord” SA din sector, le vor oferi suportul necesar.

În cazul când se dorește oprirea anticipată a livrării energiei termice, consumatorii pot depune o cerere colectivă semnată de majoritatea locatarilor, fie prin intermediul gestionarului fondului locativ, ori direct către furnizor. În baza cererii menționate furnizorul va efectua oprirea livrării energiei termice în timp de 24 ore.

În legătură cu Starea de Urgență din țară cererile privind oprirea anticipată a livrării energiei termice pot fi expediate la adresa electronică Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Pentru detalii consumatorii pot suna la Call Centru formând numărul 0231 91 000.